Ma simt prizonier in propriul meu trup
Cu lanturi de zambete si clipe divine
Ma zbat intruna si-ncerc sa le rup
Dar nu pot ... le las pe maine !
Si stau si ma-ntreb in negura noptii
La umbra deasa a lunii pline
In timpe ce incet se apropie hotii
De vise , soapte , sperante divine.
Dar simt ca ma sting odata cu vantul,
Ce ieri imi era sursa de speranta
Si incet incet fericirea si gandul,
Se transforma intr-o masca de nesiguranta.
Tu prietene , izvor de pacat
Ce ieri m-animai cu-ata suflare,
Iar azi ma arzi cu-ata uitare
Cu toate astea ma simt aruncat.
Aruncat departe in vise desarte
Ma simt din nou , deschis ca o carte
Si stiu ca-i rau si ca am gresit
Pentru ca in fata ta m-am dezvaluit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu